Acasă

Bună,

Numele meu este Noemi.

Sunt licențiată in Geografie cu un master în turism, sunt angajată la o companie multinațională, locuiesc în București din 2005, m-am căsătorit cu prietenul din liceu și avem împreună 2 fetițe delicioase. Trăim o viață obișnuită, însă modul în care alegem să ne raportam la tot ceea ce ne înconjoară, o transformă în cea mai frumoasă experiență.

Realitatea este că timpul se scurge pentru noi la fel ca și pentru alți mii și mii de oameni, dar am invățat că ceea ce ne aduce cea mai mare stare de bine sunt momentele de calitate petrecute împreună, în familie sau cu prietenii, că nu trebuie să impresionăm pe nimeni pentru că validarea vine din interior, credem că este mai important să fi fericit decât să ai dreptate, milităm pentru empatie și toleranță, promovăm echilibru ca mod de viață și visăm la o lume mai bună pentru copiii noștri.

Îmi propun să împărtășesc cu voi idei de activități în familie, activități cu copiii, cu soțul sau cu voi înșivă, sugestii de cum ne putem crea o stare de bine fără a cheltui o avere, trucuri de viață, în concluzie orice ne face să ne simțim bine și ne ajută să trăim prezentul perfect simplu.

Cu drag,

Noe

Sursa foto: Wallpaperflare