Efecte secundare

Vreau să fie foarte clar încă de la început că nu am nici cea mai mică intenție să pornesc o revoluție anti-medicație.

Îmi doresc ca acest articol să rămână o mărturie în scris din partea unei femei care a bifat mai mult de jumătate din efectele secundare listate pe un prospect.

Relația mea cu anticoncepționalele a început undeva prin liceu, acum vreo 15-16 ani, când mi-au fost prescrise ca tratament pentru acnee și probleme menstruale. Deși marca era una dintre cele mai controversate nu mi-au dat nici un fel de reacții adverse.

În primul an de facultate, am schimbat marca, la sfatul medicului. Habar nu aveam că urma să înceapă cea mai înspăimântătoare perioadă din viața mea.

Primele semne au apărut cam după 6 luni. La început mi se încețoșa privirea și nu reușeam să focalizez. La cursuri, în timpul examenelor sau dimineața la prima oră, aparent din senin, nu mai vedeam nimic.

După alte 3 luni, acestor crize de vedere li s-au alăturat niște migrene cumplite. Sunt chiar drăguță când zic cumplite pentru că, nu o dată, am vomitat de durere. Apăreau când mă așteptam mai puțin, țineau minim 3 ore și nu cedau la nici un fel de calmant.  

Ajunsesem să intru în panică la primul semn de încețoșare a privirii pentru că știam ce mă așteapta și vă puteți imagina că nu tot timpul eram acasă.

O dată mi s-a întâmplat în timpul unui seminar. M-am ridicat din bancă și m-am dus direct la urgențe (la Universitar) unde au aplicat un tratatment de ”ultimă generație”, adică mi-au dat un pahar cu apă și m-au trimis acasă. Medicul de gardă a ținut să-i spună prietenului meu că am un atac de panică și că nu e cazul să se îngrijoreze.

Apogeul l-am atins într-o dimineață când am leșinat în tramvai în drum spre serviciu. Același scenariu, de data asta derulat pe repede înainte: încețoșarea vederii, migrenă, apoi o stare de greață urmată de o oboseală de nedescris și la final pierderea cunoștinței. M-am trezit în stația de autobuz. Eram singură și, deși era vară, mi-era frig…brațele îmi erau acoperite de brobonele de sudoare rece ca gheața.

Începusem deja să merg la diverși specialiști pentru a înțelege și trata aceste simptome care mă îngrijorau peste măsură. Cel mai realist diagnostic primit a fost că sunt probabil niște manifestări epileptice.

Într-o zi, în drum spre casă, în timp ce stăteam la semafor și așteptam să traversez, am început din nou să pierd controlul ochilor. De frică să nu cad pe stradă am căutat repede un loc să mă așez. Am văzut cu coada ochiului o farmacie, am intrat și am cerut un pahar cu apă. Farmacista m-a întrebat dacă mă simt bine, i-am povestit ce mi se întâmpla…și atunci, în momentul ăla mi s-a adresat întrebarea care mi-a salvat viața: ”Luați ceva medicamente?” … ”Nu, zic…Doar contraceptive”.

”Nu le mai luați!” – a fost cel mai bun sfat pe care l-am primit în viața mea.

Și asta a fost, am oprit administrarea fix în ziua aia și ultimul leșin, ultima migrenă le-am lăsat acolo în farmacie.

Ai zice că un om normal ar fi învățat ceva din experiența asta…

Ei bine… 15 ani mai târziu, tot din motive medicale, am fost obligată să încep din nou administrarea de contraceptive.  Cu analizele făcute, cu istoricul explicat medicului m-am înarmat cu curaj și am început din nou folia magică.

Au trecut o lună, două, trei…nimic.

Apoi o ușoară încețoșare a privirii, dar nimic în plus.

În schimb mă simțeam foarte obosită, noaptea nu reușeam să mă odihnesc, mă trezeam la 4 dimineața și nu reușeam să mai adorm la loc, aveam o permanentă stare de tristețe, de anxietate și de nervi.

Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul, dar 6 luni mai târziu m-am trezit în plină depresie.

Nimic nu mă mai bucura, orice formă de muncă fizică mi se părea o corvoadă, sarcini pe care înainte le făceam cu plăcere (v-am mai zis probabil că ador să fac curățenie), nu voiam să mai stau nici cu copiii, nici cu soțul, nici cu mama…tot ce îmi doream era să stau singură, în apatie.

Declicul a fost când m-am trezit într-o dimineață plângând că vreau să-mi dau demisia, doar gândul că trebuie să mă duc la birou îmi tăia respirația…

Am avut marele noroc să am lângă mine oamenii potriviți. Mi-a luat o săptămână să-mi pun ordine în gânduri și să-mi fac un plan.

Printre picături mi-am aruncat ochii și pe prospectul contraceptivelor (nu știu la alte mărci cum sunt, dar la astea ale mele, din categoria trifazice, prospectul desfășurat măsura 1m !!!): 1 din 10 persoane poate suferi de depresie în urma administrării…și lista, credeți-mă, e foarte lungă.

Parcă mi s-a luat un văl de pe față… Am oprit administrarea imediat.

Trist este că nici un medic nu pare să mă ia în serios când povestesc… psihiatra nu a fost foarte convinsă și m-a trimis acasă cu o lista lungă de medicamente pe care, evident, nu le-am luat, medicul ginecolog mi-a zis clar că n-a mai auzit pe nimeni să se plângă până la mine (ciudat, ținând cont că eu mai am două prietene care au experimentat simptome similare, doar că nu făceau legătura cu contraceptivele până să audă povestea mea), iar medicul generalist a dat din umeri.  

Nu mai iau pilulele de 3 luni. Sunt alt om, eu cea de dinainte. Mi-e drag să petrec timp cu ai mei, mă duc fără panică la locul de muncă… nimic nu mi se mai pare imposibil.

Așadar, dacă aveți prietene pe care le auziți că au niște stări cărora nu le găsesc explicație, cum ar fi epuizarea, migrene, amețeli, încețoșarea vederii, probleme cu somnul, coșmaruri, apatie etc adresa-ți-le întrebarea: ”Ce medicamente iei?”.

Răspunsul, credeți-mă, salvează vieți!  

credit foto: https://www.gre.ac.uk/features/the-future-of-medicine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.