De revelion, când viitorul vibrează de optimism, îmi face o plăcere nebună să meditez la trecut. Cam toată luna Decembrie derulez mental filmul anului ce se încheie. E un fel de calibrare, așteptări versus realitate. Urmează apoi o serie de decizii care aduc inevitabil după ele o listă de obiective pentru anul următor (le spun obiective și nu dorințe pentru că prefer să-mi concentrez eforturile spre lucruri pe care le pot controla).

E un exercițiu foarte fain, o biografie sumară la care mă întorc cu drag, oricând am întrebări sau dubii.

De exemplu:

2014 m-a învățat că se pot lega prietenii adevărate în doar câteva luni.

2015 a fost cel mai frumos an din viața mea.

2018 mi-a cerut socoteală și am primit toate lecțiile de viață de care aveam, sau nu, nevoie.

2019 a fost în întregime despre transformare, am iertat și am fost iertată, am înțeles că niciodată nu este prea târziu să învăț ceva nou și că-mi pot depăși cu mult limitele, am pierdut și am câștigat prieteni, am înțeles că nici eu n-am fost o prietenă prea bună uneori.

În 2020 îmi propun să fiu mai prezentă, mai în formă și mai autentică.  

Indiferent unde, cum și alături de cine, dincolo de artificii și șampanie, întrebarea rămâne aceeași: tu ce sens dai anului ce vine?

În rest să auzim numai de bine! La mulți ani!