Mecanisme de adaptare

Încă de mică, până să fi auzit despre ”coping mechanisms” sau, mai pe românește – mecanisme de adaptare, mama îmi repeta mereu ”atunci când ți-e frică, spune o rugăciune”.

Și până am terminat liceul cam așa mi-am învis toate fricile și anxietățile. Capacitate, Bac – Tatăl nostru, certuri între părinți – Tatăl nostru, o despărțire, o nouă iubire, o dorință ascunsă, răspunsul era întotdeauna același.

Abia după 20 de ani am început să înțeleg că există și probleme în fața cărora ești singur, că sunt provocări peste care nu poți să treci nici cu 1000 de rugăciuni, că în viață primești ceea ce meriți, dar și ceea ce nu meriți, și nu a durat mult până când mecanismul meu nu a mai făcut față.

Fără să-mi dau seama, încet-încet mi-am creat noi moduri de a rezista stress-ului. Uneori era o țigară fumată pe întuneric, alteori o repriză de plâns.

Odată cu trecerea anilor provocările au devenit din ce în ce mai complexe și mai greu de depășit, m-am maturizat, am renunțat la fumat și, nu am înțeles nici până azi din ce cauză, n-am mai putut să plâng pentru a mă descărca.

Pe la 27 de ani activitățile casnice precum gătitul, curățenia sau călcatul au devenit noua mea terapie. Le păstrez și-n ziua de astăzi. Dacă mi se întâmplă ceva nasol Radu știe ce are de făcut. Îmbracă fetele și mă lasă singură. În liniște, cu casa doar pentru mine, încep să mă mobilizez. Nu rămâne un cm neatins, băi, geamuri, perdele, covoare…nu știu, chiar nu pot să-mi explic de ce aroma terapia mea e cu Pronto, Cif și Domestos, dar cert este că la final sunt alt om. La sfârșitul zilei tot ce-a fost urât trece, rămân doar eu, plină de praf și endorfine, epuizată, numai bună de baie și somn.

Să nu credeți că n-am încercat cu alt gen de activități, cum ar fi o plimbare, o conversație lungă cu prietenele, o baie cu spumă și un pahar de vin… nu domnule, este ceva în automatismul mișcărilor, tocatul legumelor, mirosul hainelor abia călcate care mă scoate de fiecare dată la mal.

După ce am făcut fetele, din dorința de a eficientiza timpul, primele lucruri la care am renunțat, cu foarte mari eforturi, au fost fix cele mă ajutau să mă echilibrez. Mi-a fost la fel de greu să renunț la călcat pe cât de greu mi-a fost să mă las de fumat.

Și iată-mă la 33 ani, probleme gârlă, timp foarte limitat, resurse și mai limitate. Din fericire, m-am împrietenit la fix cu sportul. La început mergeam la sală împreună cu soțul, dar după câteva luni am renunțat. Pur și simplu dura prea mult și nici unul dintre noi nu era dispus să fure din timpul copiilor. Și am început să căutăm soluții.

Astăzi am yoga (o jumătate de oră dimineața, acasă), joggingul și ”Prezentul Perfect Simplu”.

Nu cred că există pe lumea asta o viață fără provocări sau probleme. Și dacă există, paradoxal, cel sau cea care o trăiește este, mai mult ca sigur, nemulțumit/ă.

Așadar, dacă n-ai descoperit încă strategia pe care să te poți baza în caz de urgență, sau, într-un caz mai nefericit, strategia ta este una nocivă (ex. alcoolul sau oricare alte substanțe care afectează sănătatea, victimizarea, evitarea, cumpărăturile făcute în exces, invalidarea alegerilor celor din jur etc.), când nimic nu pare să mai funcționeze, alege să privești lucrurile cu umor, fă sport, meditează, roagă-te, curăță, gătește, colorează, pictează, scrie, plângi dacă poți și repetă-ți în sinea ta, ca o mantra, că devenim mai valoroși nouă înșine și familiilor noastre prin abilitatea noastră de rezolva și depăși problemele vieții…

credit photo: https://www.shutterstock.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.